Primul automobil produs de către compania Ford a fost realizat cu ajutorul unei investiții de 28.000 de dolari, în anul 1903. Banii aparțineau unui număr de 12 investitori americani. Mașina se numea Ford Model A și avea să fie un succes mult așteptat.

Chiar dacă Henry Ford s-a aflat la un pas de faliment, cheltuielile pentru realizarea mașinii fiind crescute, mașina s-a vândut foarte bine și a reușit să aducă venituri importante într-un moment foarte decisiv pentru companie.

Conform istoricilor, prima mașină Ford Model A a fost vândută pe data de 23 iulie 1903 unui dentist din Chicago. În anul următor, compania a produs 1750 de automobile de această marcă, urmând apoi producția modelului B.

Ford Model A era dotat cu un motor în 2 cilindri ce dezvolta o putere de doar 8CP. Cântărea 560 de kilograme și era produs în doua variante: cu două locuri și cu 4 locuri. Transmisia era în două viteze și marșarier. Viteza maximă pe care o putea atinge era de 45 km/h. Existau și dotări opționale pentru acest model: portieră pentru spate, plafon pentru mașină din cauciuc sau din piele.

Prețul de producție fiind destul de ridicat, vânzările au fost destul de reduse la acea dată. În anul 1903, fabricarea modelului Ford Model A costa …doar 750 de dolari. Greu de crezut, însă, adevărat, pe piață se produceau mașini cu un preț mai scăzut.

Se spune că tenacitatea este cheia succesului!

După 23 de ani, compania revine și produce din nou a doua generație a acestui automobil. A fost al doilea succes masiv înregistrat, după vânzările modelului Ford T. Până în anul 1929, compania Ford a reușit sa vândă nici mai mult nici mai puțin de 2 milioane de automobile Model A.

 

 

Sursa foto: Wikipedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.