În anul 1985, un film american foarte modern regizat de către Robert Zemeckis, a reușit cu succes să atragă simpatia publicului din întreaga lume. Este vorba despre filmul SF „Back to the Future”. Pentru realizarea acestui film a fost nevoie de o mașină care a devenit în scurt timp foarte celebră. Este vorba despre modelul De Lorean DMC-12.
Acest model de automobil a reușit, fără doar și poate, să revoluționeze industria de automobile și în materie de design, încă din acea perioadă.
De Lorean DMC-12
Primul prototip De Lorean DMC-12 a apărut în anul 1976, în luna octombrie. Automobilul a fost asamblat în Irlanda de Nord
și vândut în America, pentru un preț destul de ridicat pentru acea perioadă, de 25.000 de dolari. Motorul cu care era echipată mașina a fost proiectat și produs în Franța și avea o capacitate de 2,8 de litri. Timpul real în care modelul DMC-12 reușea să accelereze de la 0 la 100 km a fost de 8,8 secunde. Inițial, acest model de automobil ar fi trebuit să aibă un motor de tip Citroen, montat în spate.
De reținut!
- În momentul de față, puțină lume cunoaște faptul că, numele DMC-12 provine de la prețul pe care acest automobil ar fi trebuit să îl aibă în momentul lansării– 12.000 de dolari.
- DMC-12 a fost singurul model de autoturism pe care firma producătoare a reușit să îl producă. Acest lucru s-a datorat crizei economice foarte profunde cu care industria de automobile din Statele Unite ale Americii s-a confruntat în acea perioadă.
- În momentul în care au început filmările, modelul DMC-12 era deja scos din fabricație. Au fost folosite 6 exemplare de mașini pentru filmări, unul fiind fabricat integral din fibră de sticlă. În prezent, mai există doar 3 mașini din cele 6 folosite pentru realizarea filmului.
Sursa fotografiilor: Pinterest











