Pe data de 7 iulie 2023 a fost produs, în mod oficial, ultimul exemplar al modelului FORD FIESTA. Retragerea de pe piața auto din întreaga lume, a avut loc după o perioadă de producție care a durat 47 de ani. Modelul subcompact FORD FIESTA a avut un succes deosebit de ridicat de-a lungul timpului.
Reprezentanții companiei au anunțat deja faptul că, ultimele două exemplare, vor rămâne în proprietatea companiei FORD, unul va face parte din colecția de modele istorice ale mărcii de la KOLN, iar celălalt exemplar va fi destinat unei alte colecții aflată în Marea Britanie.
Istoria modelului FORD FIESTA
Lansarea acestui model a avut loc în anul 1976. De-a lungul timpului, au existat 8 generații de mașini model FIESTA, toate fiind unele dintre cele mai căutate tipuri de autovehicule marca FORD, mai ales la nivel european.
În Marea Britanie, modelul FIESTA a fost cel mai bine vândut model de mașină în anii 2009 și 2020.
Scoaterea sa de pe piață se datorează pierderilor înregistrate pe perioada pandemiei, precum și faptului că, în felul acesta, se va face loc noului model EXPLORER ELECTRIC care va fi produs la uzina din KOLN, Germania.











