După ce a dat un semnal în luna octombrie, în care a depășit vânzările de autoturisme ale grupului Volkswagen în Europa, Stellantis a reușit să preia locul de lider regional al vânzărilor de automvehicule de pe continent pe întreg anul, profitând de criza de semiconductori. Stellantis a vândut anul trecut în Europa mai multe autovehicule decât Volkswagen Group, arată cifrele de vânzări colectate de Dataforce, preluate de Automotive News. Rezultatul a fost posibil datorită volumului foarte mare de vehicule comerciale vândute de grupul franco-italo-american cu sediul în Olanda.
După cum arată datele colectate din țările UE la care se adaugă cifrele EFTA și din Marea Britanie, Stellantis este noul lider al industriei auto din Europa, cu un total de 3,166 milioane de vehicule vânzute în 2021, depășind liderul anterior, Volkswagen Group, cu numai 754 de vehicule vândute (3,161 milioane autovehicule). Diferența foarte mică a fost susținută de vânzările de vehicule comerciale ușoare, Stellantis raportând un volum total de 722.702 unități vândute, în timp ce VW, care nu vinde vehicule comerciale ușoare decât cu brandul VW, a raportat numai 210.583 de unități.
Pe segmentul de autoturisme, Volkswagen a reușit să-și păstreze posiția de lider, cu 2,95 milioane de autoturisme vândute, în timp ce Stellantis a vândut 2,43 milioane de autoturisme.
Citește mai mult la: profit.ro










